|
|
Pro life
Ține-mă strâns mămico, ține-mi cald
Și cu toată dragostea ajută-mă să mă formez.
Azi am șase săptămâni și cadoul pentru ziua mea
E o pereche de ochi albaștri, luminoși, cu care odată să te pot vedea
Deja am brațe și-un nas cârn, iar la picioare niște lucruri mici: degete.
Privesc acum înainte, spre viață: înghețată, melci, ursuleți și basme lungi.
Mă întreb unde te duci azi, cu o mașină, departe, departe?
De ce zaci întinsă, fiind dusă pe-un cărucior?
Asta nu e ceva normal, nu se întâmplă tuturor.
Ce ciudat mă simt!
Trecând printre niște uși, toți oamenii aceia în alb
Dacă mă rănesc mămico, țipă, mămico și nu te încrede!
Nu, mămico, nu te duce să dormi, nu mă lăsa singur de-ți pasă!
Mi-e frică mămico și vreau să mă întorc acasă.
Ce se întâmplă mămico? Încep să plâng de-al tău dor.
Fugi mămico, căci eu nu vreau să mor!
Ei mă omoară, mămico, îmi taie brațul, piciorul și inima mi-o taie.
La revedere mămico și-ți mulțumesc c-ai încercat…
Dar eu nu voi vedea cerul, păsările, nici iarba, nici copacii.
Nu voi auzi cântece tandre, nu voi simți briza apei, pitpalacii.
Te iubesc, dragă mămico, cu adevărat și mai sper,
Că și tu m-ai iubit și nu m-ai uitat.
© Biserica si viata, nr. 55 / martie 2000
Webmaster: Moize Florin