|
|
Meșteșugarul creștin
Lucrând în micul său atelier de tâmplărie, cu aproximativ 2000 de ani în urmă, Sfântul Iosif nu se gândea niciodată că umila sa muncă atrage atenția cuiva, cu atât mai puțin figura sa. Și totuși, peste veacuri, figura sa a devenit model pentru toți meșteșugarii creștini. Iată pentru ce Sfânta Biserică, în una din sărbătorile lui (20 martie – Sf. Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria) a fixat jubileul meșteșugarilor, zi în care muncitorii catolici sunt invitați să reflecteze asupra importanței meseriei lor.
„Munca îl înnobilează pe om”. Acest cuvânt din înțelepciunea populară este nemuritor. Nu este o noutate pentru nimeni faptul că fiecare dintre noi este chemat „din sudoarea frunții să își câștige pâinea de toate zilele”, după cum se exprimă Sfânta Scriptură. Și nu toți transpiră în același loc. Trăind în societate depindem unii de alții: ca să putem mânca, avem nevoie de agricultori și de crescători de animale; ca să putem circula avem nevoie de drumari; ca să putem învăța avem nevoie de profesori… Este un lanț care, dacă se rupe într-un loc, simt toți ceilalți.
Este drept că pe timpul comunismului nu conta prea mult competența, ci să ai un loc de muncă. Așa a apărut expresia: „Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”. Efectele acestei mentalități se simt astăzi din plin: incompetența și indiferența au adus țara în ruine. Rezultatul? Foame, frig, sărăcie… și în ultimă instanță, deszgust de viață.
De obicei dăm vina pe „cei de sus”. Eu nu sunt de acord cu o astfel de stratificare. Nu există oameni „mari” și oameni „mici”. Există doar oameni cu responsabilități mai mari, respectiv cu responsabilități mai mici. Dumnezeu nu ne întreabă la judecată dacă am condus o țară sau am măturat casa scării la blocuri. Ci ne întreabă despre felul în care ne-am îndeplinit rolul pe care l-am avut. Din acest punct de vedere suntem cu toții egali.
Ne mândrim cu oameni foarte bine pregătiți în domeniile lor (sport, calculatoare, muzică, construcții…), dar să facem un mic raport între numărul lor și numărul celorlalți.
Dacă de vânzător țara e plină, iar de furat nu prea mai e ce, cred că este timpul să redescoperim dragostea pentru a produce ceva de valoarea, dragostea pentru lucrul bine făcut. E timpul să uităm lenea comunistă („are cine să facă, eu pot sta liniștit”), e timpul să ne descoperim locul în familie, în societate și în lume și să ni-l ocupăm în așa fel încât să nu ne fie rușine să vadă cineva ce facem. Este singura cale de a scăpa de sărăcie. Este singura cale de a scăpa de judecata lui Dumnezeu care ne va întreba despre felul în care ne-am folosit talentele cu care ne-a înzestrat și despre simțul responsabilității care a marcat munca noastră.
Pr. Leonard Diac
© Biserica si viata, nr. 55 / martie 2000
Webmaster: Moize Florin