|
|
Taina patimilor lui Isus
Între tainele lui Isus pe care Apostolii nu le puteau înțelege, primul loc îl ocupă fără îndoială taina patimilor și a morții sale. Și aveau dreptate. Ascultând cuvintele sale, care nu erau ca și ale celorlalți profeți și mai ales văzând minunile pe care numai un Dumnezeu le putea săvârși, Apostolii rămâneau fără cuvânt când Isus le spunea: „Iată, mergem la Ierusalim, și Fiul Omului se va da arhiereilor și cărturarilor și-l vor osândi pe el la moarte. Și-l vor da în mâna păgânilor, ca să-l batjocorească și să-l biciuiască și să-l răstignească, dar el a treia zi va învia” (Matei 20,28). Era un cuvânt prea greu pentru ei. Dar Isus n-a schimbat nimic, dimpotrivă, a insistat și a și împlinit tot ceea ce a profețit cu atâta exactitate.
Dacă Apostolii, care erau atât de aproape de Isus, n-au înțeles această taină, atunci ce să zicem noi, care percepem așa de greu cele dumnezeiești, suntem atât de impregnați cu gândirea pământească, atât de greoi la inimă pentru a primi ce vine din afară!
Pentru a pătrunde în această taină, ne ajută Sf. Paul, care ne dă cheia de înțelegere când ne spune: „El m-a iubit și s-a dat pe sine însuși pentru mine” (Galateni 2,20). Este important de notat singularul pe care îl folosește Apostolul; Isus a murit pentru fiecare personal, fiecare personal a avut loc în patima sa. Iar a da viața pentru cineva este maximum ceea ce poate da cineva.
Deci, este Cineva, care m-a iubit până la capăt și și-a dat viața pentru mine. Iar acest cineva este un Dumnezeu devenit om ca ș
i noi!Această dragoste dumnezeiască cere un răspuns. Iar acest răspuns îl putem da acum. Se apropie Paștele care ne amintește, ne introduce în Patima lui Isus. Putem da un răspuns mărunt luând parte la câteva slujbe, salutându-ne apoi cu creștinescul salut: „Cristos a înviat!”… Și atât. Dar atât e cu totul insuficient, e un răspuns numai de suprafață, care dovedește că n-am înțeles taina patimii lui Isus!
Răspunsul plin e schimbarea inimii, e schimbarea vieții. Și cum totul începe cu o spovadă bună în care vom primi un har tainic… care ne va mișca poate până la lacrimi. Vom vedea că acest Cineva care ne iubește, ne iartă și apoi ni se dăruiește venind în inima noastră prin Sfânta Împărtășanie după care ne introduce în bucuria Învierii sale. Astfel taina va fi trăită… Acesta e Paștele, aceasta e viața creștină.
Apoi trecem la fapte. Dragostea față de Cristos nu e suficientă numai prin cuvinte. Numai faptele dovedesc că îl iubim cu adevărat. Rugăciunea simplă, oferirea micilor noastre greutăți, oferirea muncilor noastre, micile fapte prin care venim în ajutorul semenilor noștri… toate acestea sunt fapte, fapte ce sunt la îndemâna oricui. Astfel viața noastră devine un imn permanent adus lui Dumnezeu, care ne introduce în imnul ce nu va avea sfârșit.
Pr. Petru Mareș
© Biserica si viata, nr. 56 / aprilie 2000
Webmaster: Moize Florin