Stim cu totii ca viata noastra este construita in jurul unor valori: umane, crestine si spirituale. Rugaciunea face parte din valorile spirituale. Ea este poarta harurilor, o intretinere cu Cineva de care te stii iubit, primit si acceptat.

Cand reusesti sa-l intalnesti pe Dumnezeu, sa intelegi modalitatea prin care sa comunici cu El, nu sunt implicate numai mintea, simturile sau corpul. E ceva mai mult, ceva deosebit care include toate aceste elemente, insa le transforma, le depaseste: inima. Inima e centrul nostru ascuns, departe de ratiune, e locul deciziilor, al alegerilor, e locul adevarului, al intalnirii si relatiei cu Dumnezeu. Instrumentul privilegiat prin care inima se exprima pe deplin, e rugaciunea.

Daca rugaciunea e un raport intre persoane, atunci Dumnezeu iubeste ca o persoana – ma iubeste asa cum sunt si nu pretinde sa-mi vorbeasca ori sa ma iubeasca numai daca ma prezint in fata lui perfect.

Ca sa ne rugam bine, trebuie mai ales sa fim noi insine, sa ne deschidem in mod spontan cu simplitate si sinceritate, cu dragoste si speranta.

Rugaciunea este un raport interpersonal dintre noi si Dumnezeu.

Rugaciunea si actiunea nu se contrazic, ci, dimpotriva, una o intareste pe cealalta. Rugaciunea face actiunea mai intensa, mai dinamica, mai reala, mai puternica. Rugaciunea te face mai lucid, reuseste sa-ti arate realitatea intima a lucrurilor. Ea ne da curaj, ne ajuta sa ne angajam in mari initiative, sa infruntam situatiile dificile.

Sora Regina O.A.