|
|
|
|
|
|
Cine este fiul
risipitor?
Parabola anului acesta este aceea a "Fiului
risipitor". De aceea vreau sa pun accentul pe fiul cel mic, cel care isi cere
drepturile: "Tata da-mi partea de avere ce mi se cuvine", pentru ca fiecare
dintre noi ne regasim in acest tanar. Orice tanar detine o avere de la Dumnezeu, primeste
daruri, haruri si talente; fiecare a primit o indemanare pentru ceva: un copil deseneaza
frumos, o tanara canta deosebit, un tanar stie sa scrie versuri impresionante, un om ofera
sfaturi sau ii ajuta pe cei nevoiasi, etc.
Parabola aceasta are legatura nemijlocita cu Dumnezeu-Tatal (anul 1999 fiind Anul Tatalui) si istoria omenirii, care se imparte in doua parti, in doi fii. Noi unde ne gasim? Pe cine reprezentam? Sa nu ne grabim a alege, deoarece acest lucru ne invata parabola. Inca de la inceput, cand cauta cu de-a sila partea ce i se cuvenea din avere si pana cand a cheltuit totul de a ajuns sa manance din "hrana pentru porci", fiul mai tanar era zapacit, era in afara sa. Nu putea sa inteleaga ce face; abia cand a ajuns sa moara de foame, sa simta lipsa caldurii familiei sale, "si-a venit in sine". Daca ne aflam in "pielea" fiului risipitor, inseamna ca nu stim ce ni se intampla, ce reprezentam. Sa avem grija de "averea" noastra, cum o folosim, sa nu o risipim ca mai tarziu sa ducem lipsa ei. Parabola "Fiului risipitor" impleteste teme care se leaga implicit de viata tanarului, a crestinului: libertatea si responsabilitatea - iti alegi calea, dar iti asumi riscul, esti responsabil pentru ceea ce vei face; instrainarea - pleci de la casa parinteasca, viata ta apartine strainilor, te dedici unor scopuri noi; ratacirea si intoarcerea - se pare ca viata printre straini nu era pentru tine, te ratacesti intr-un gol imens, ti-e dor de ai tai, vrei sa-ti ceri iertare si sa te intorci la casa familiei tale sau la tatal care te-a crescut; gratuitatea harului - parintele te primeste neconditionat, decizia iti apartine, nu te costa nimic; convertirea si reconcilierea - iti para rau, regreti decizia pe care ai luat-o de a pleca irosindu-ti averea? Daca da, atunci vei fi primit in casa parinteasca asemenea "unui fiu care a murit, dar a inviat". "Fiul risipitor, spune Constantin Noica, greseste pentru ca ignora. Nu-L cunoaste inca pe Dumnezeu si, intr-un sens, se ignora si pe sine. Pleaca in lume ca sa se caute. ca sa-L caute. Va pacatui mult? Da, va fi numai pacat: sete, curiozitate, ardere. Dar norocul sau e tocmai ca ignora. Tot pacatul lui de ratacitor prin lume tine de nestiinta, adica de nevinovatie. De aceea tatal il iarta. Si cine stie daca Dumnezeu nu-l mantuieste?" In zilele noastre "profesorii obisnuiti" conspira cu parintii in a-l maturiza pe tanar, in a-i da cunostintele necesare (spun ei), in a-l pregati pentru viata (spun ceilalti). Atunci intervine Invatatorul. Tanarul nu stie sa se apere singur, sa-si apere singur ce are mai bun: propria sa tinerete; caci chiar in el sunt unele indemnuri, ispite, instincte pur si simplu, care il trimit la maturitate. Si totusi in inima lui staruie o nostalgie de calitate: el cauta ucenicia, cauta invatatorul". Poate fiul risipitor n-ar fi plecat in lume daca-si intalnea invatatorul! Monica Petrea
La 17 ani am aflat Jamis Jan - Premiul Grammy-1976
Draga tinere Cu siguranta au fost si sunt momente in care simti si tu nevoia unui sfat. De multe ori poate n-a fost nimeni care sa ti-l dea sau sa te indrume. Ti-a lipsit curajul sa cauti o solutie impreuna cu parintii tai sau cu cei din jur. Nu esti singurul! Sunt multi alti tineri care se afla in situatia ta. Ca si tine, cauta si ei un raspuns... Unii au gasit deja un ajutor, un sprijin sigur la care pot apela oricand. Este nevoie numai de curaj si incredere. Te intrebi unde? O singura persoana poate sa-ti ofere adevarata lumina de care ai nevoie in viata: Isus Cristos, care ne iubeste pe toti. Il poti intalni oriunde si oricand, dar in mod special la Biserica, in sacramentul Euharistiei - Jertfa Sfintei Liturghii, in sacramentul Pocaintei - loc de intalnire cu iubirea lui Dumnezeu Tatal. Asteptam si de la tine un semn ca doresti sa-l intalnesti pe Isus. Vino si participa in fiecare duminica la Liturghia tinerilor. Ofera-i lui Isus o ora din viata ta! De asemenea, participa la catehezele pentru tineri organizate in Parohia ta pentru a te intalni cu ceilalti tineri, pentru a-i cunoaste, pentru a le cunoaste problemele, pentru a discuta si a gasi, impreuna cu Isus, o solutie buna. Vino sa impartim impreuna tristetile si bucuriile! Isus te asteapta! Te astepta si tineri care activeaza in Parohiile din oras! Pr. Marcelin Rediu
Cred ca nu exista nimeni printre noi caruia chiar sa-i fie indiferenta parerea celorlalti despre sine. Fie ca suntem constienti sau nu, modul in care simtim si stim ca suntem priviti de cei din jur ne influenteaza. Si stiti pana unde? Pana acolo ca suntem gata sa tradam, sa facem orice pentru a ne pastra buna si "onorabila" imagine, pentru a fi cum se zice "in rand cu lumea". Sa tradam?! Pe cine? Pe Dumnezeu, Acela care ne iubeste ca un nebun (daca n-ar fi fost nebun de iubire n-ar fi murit pe Cruce si nici nu s-ar fi lasat cu totul in Sfanta Taina pentru niste nerecunoscatori ca noi). Este o realitate dureroasa a timpurilor in care traim, cu atat mai dureroasa cu cat aceste "mici" tradari au patruns ca un venin abia perceptibil, dar intr-o doza covarsitoare in viata de zi cu zi a noastra, a celor ce ne imaginam ca-l iubim si ca-l urmam pe Isus. Intr-adevar, avem o imaginatie foarte bogata, trebuie s-o recunosc. Chiar il iubesti pe Creatorul tau? Dar de cate ori te-ai intrebat care este parerea Lui despre tine, ce asteapta El de la tine, copilul sau iubit? In fond, ar spune unii, daca venim des la biserica, ne mai spovedim, ne mai impartasim, zicem si cate o rugaciune, poate Dumnezeu sa nu fie foarte multumit? Multi gandim asa si ne oprim, evident, doar la "vesmantul" credintei noastre, adica la aparente, nu intram in profunzime (aparentele ne acapareaza). Este adevarat, toate cele enumerate sunt importante, chiar foarte importante, dar nu sunt totul. Acestea vin sa intregeasca, sa "hraneasca" marturia vietii cotidiene, marturie pe care de fapt nu o mai dam pentru ca vrem sa fim "in rand cu lumea", ne temem ca nu cumva sa fim aratati cu degetul ca niste "habotnici" in ale religiei. N-ar fi oare mai usor sa spunem, ca Petru "Nu-l cunosc pe Omul acesta!" si totul e in regula? Batranul Simeon a spus despre Isus: "Iata, acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn ce va starni impotrivire". Da, Isus a fost un semn de contradictie pentru oamenii timpului. Primii crestini, primele comunitati crestine, de asemenea. Prigoanele, care au facut sa straluceasca pe firmamentul Bisericii atatia sfinti martiri, dau marturie despre o credinta de neinfrant. Un tanar cucerit de Cristos, se cunoaste: nu se rusineaza sa respinga o superstitie, chiar daca "asa se zice", nu zambeste la auzul unor glume si cuvinte necuviincioase, are curajul, desi va fi luat in ras, sa nu se conformeze modei, atunci cand aceasta este provocatoare si propune senzualitate. Exemplele pot continua; daca suntem atenti la glasul constiintei, ea ni le va spune pe toate. Asadar, Dumnezeu ne vrea hotarati, convinsi, gata de martiriul zilnic al marturiei. Ne vine greu, este adevarat, sa fim altfel decat aceasta lume, dar curaj! Isus ne indeamna sa indraznim, caci El a biruit lumea. Cornelia Farcas
O tanara domnisoara s-a intors acasa intr-o dupa-amiaza. Avusese o zi grea, cu multe probleme si acum era obosita si suparata. Mama ei, femeie in varsta, s-a grabit sa-i iasa in intampinare. Ca orice mama, a vazut de indata tristetea din sufletul fetei si a cautat sa o linisteasca. - Mai lasa-ma in pace, mama! Crezi ca toate se pot rezolva asa cu una, cu doua? Nici nu stii despre ce-i vorba. - Dar imi poti povesti, i-a raspuns cu rabdare mama. Poate te pot ajuta... - Cu ce sa ma ajuti, cu sfaturi? M-am saturat de atatea intrebari si de sfaturi. Lasa-ma in pace! A strigat tanara fata si a plecat in graba trantind usa. Spre seara, cand s-a mai linistit, cand si-a dat seama de greseala ei, de supararea pe care i-o pricinuise, cu siguranta mamei, s-a intors. Acasa insa, si-a gasit mama asteptand in fotoliul din fata ferestrei, cu capul in piept, parca ar fi adormit. Dar ea murise, murise de inima chiar in dupa-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnica a fost durerea fetei. Mama murise si ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fusesera: "Lasa-ma in pace". Acest lucru o durea cel mai tare pe tanara fata: mama murise fara ca ea sa-i fi spus, de fapt, cat de mult o iubeste, cata nevoie are de prezenta ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mama.
Parohia “Sf. Nicolae” Bacau
© Biserica si viata, nr. 51 / noiembrie 1999 |
