In curand se incheie si ultimul an de pregatire a Marelui Jubileu al anului 2000, an in care am fost, si suntem inca, invitati sa facem cunostinta cu iubirea Tatalui nostru din ceruri, aprofundand parabola Fiului risipitor (Luca 15, 11-32). Paleta tematica a parabolei este foarte larga, dar ne vom opri mai ales asupra acelor aspecte care pot demonstra in ce masura tatal din ea, imagine a Parintelui nostru iubitor din ceruri, este un model pentru oricare tata de familie crestina.

Cine este fiul mai mic? Este oricare dintre noi atunci cand alegem in mod constient si voit sa pacatuim, sa ne indepartam de Dumnezeu si atunci cand, recunoscandu-ne greseala, ingenunchem in confesional pentru a-I cere iertare. Si abia in momentul intoarcerii intelegem cat de mult ne iubea Dumnezeu, cat de aproape ne-a fost tot timpul cat am stat cufundati in bezna pacatului. Intelegem ca Tatal milostiv ne coplesea cu chemarile sale, cu harurile sale, dar nu ne forta, pentru ca Dumnezeu respecta libertatea omului. Sf. Leonard spunea pe buna dreptate: “Dumnezeu te iubeste mai mult decat il poti tu dispretui”.

Cine este fiul mai mare din parabola? Spre deosebire de fiul mai tanar care a pendulat intre extrema parasire a tatalui sau si intoarcerea totala si sincera la el, fiul mai mare a facut toata viata lui o adevarata “echilibristica”; a implinit intotdeauna vointa lui, dar niciodata nu a facut lucrul acesta din convingere. Chiar daca nu recunoaste, isi invidia oarecum fratele: probabil si-a urat fratele pentru modul in care a plecat din casa parinteasca, poate s-a bucurat pentru falimentul sau, dar acum atitudinea tatalui sau il scoate din sarite. Si noi suntem asemeni acestui fiu mai mare ori de cate ori ne traim viata de credinta doar pentru a nu calca poruncile lui Dumnezeu, nu pentru a ne apropia mai mult de el. Gresim asemeni lui si atunci cand privim cu invidie la faptul ca “cei fara credinta” traiesc bine si nu ii pedepseste Dumnezeu si nu putem accepta sa ii vedem primind Sfanta Impartasanie pe cei care ne-au provocat probleme.

Cum reactioneaza tatal in fata acestei situatii a fiilor sai? Le da o adevarata lectie de iubire. Pe fiul mai mic l-a asteptat. Stia ca din cauza tineretii lui si a lipsei de experienta de viata a gresit, motiv pentru care l-a asteptat plin de iubire pentru a-l ajuta sa isi refaca viata. Aceasta iubire gratuita si milostiva vrea sa il caracterizeze si pe fiul sau mai mare, dar parabola nu ne spune nimic despre efectele dialogului dintre cei doi.

Ajunsi in acest punct ne intrebam: care este astazi atitudinea tatalui de familie crestina fata de copiii sai? Da el dovada de aceeasi iubire? Da el dovada de aceeasi grija pentru educarea cat mai buna a lor, ajutandu-I sa evite greseli sau sa si le corecteze pe cele deja facute? Nu ne lovim oare de o oarecare indiferenta in acest sens? Este o tema de meditatie pentru toti tatii din comunitatea noastra pentru aceasta luna.